Author Archives: Andreea Vlădescu

III. Maximum în Infinitezimal. Creaţii ficţionale, traduceri „inedite” şi actualitatea literară

|februarie 28, 2018|Nr. 28, Revista de Traduceri Literare, Reviste

Exotic încă din titlu, Ein pohar cu ape inaugurează în revistă seria textelor de creație. El oferă cititorilor trei scrieri postmoderne, care, firesc, fac „ape” printre genuri și specii, teme, categorii și (pre)texte. „Vö rogu ein pohar cu ape! Nu ar fi frumos diferit chiar logic să accept această mică frază totalmente imposibilă ca o personală traducere sub același sistem care și sub el însuși sau stîlcit aici un accent…

II. Maximum în Infinitezimal. Idei în dialog: texte teoretic-reflexive

|ianuarie 31, 2018|Nr. 27, Revista de Traduceri Literare, Reviste

Cum revista este realmente, în ansamblul ei, un eveniment publicistic, iar comentariul selectiv ar trunchia imaginea unității ei, propunem o – fie și rapidă – „răsfoire” integrală a articolelor, într-o relativă ordine a rubricilor. Prima secțiune compactă, Trădări fondatoare, inițiază în volum suprema „trădare” a autorului, lectura interpretativă ipostaziată prin eseistică (Sebastian-vlad Popa, Singura proprietate; Fabiana Florescu, Limitele rostirii și trădarea textului; Simona Gabriela Noapteș, Înstrăinări. Gombrowicz, Esterházy, Bernhard) și…

I. Maximum în Infinitezimal. Structuri „fondatoare” ale volumului

|decembrie 29, 2017|Nr. 26, Revista de Traduceri Literare, Reviste

Un maximum de informație și reflecție, de creație și practică traductorială ne oferă, în legătură cu textul / traducerea ca „trădare”, numărul 9/2017 al revistei Infinitezimal (editată de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și apărută la București și Bistrița). În epoca noastră de disoluție a valorilor, respectabilul volum este deosebit de dens, și la figurat, și, evident, la propriu (284 de pagini!). În ansamblul său, el este o definiție a ceea ce…

Pagini bizare – un posibil reper

|aprilie 23, 2016|Nr. 06, Recenzie, Revista de Traduceri Literare

În Pagini bizare nu se poate să nu găsești, indiferent de vârstă și de experiența de lectură, mica-mare bucurie secretă, pentru care deschidem o carte. Un copil poate descoperi ludicul, șotronul cu sensurile, țopăiala sugestiv-expresivă între conotație și denotație, firescul fantasticului în care se prelinge banalul cotidian, cam tot așa după cum se și trece în basme de pe un tărâm pe celălalt, cu toate consecințele… nocive pentru real(ism!)… Tânărul…