Sir Thomas More

and |octombrie 31, 2017|Nr. 24, Revista de Traduceri Literare, Work in Progress

La Târgul Internațional Gaudeamus din acest an va fi lansat Volumul XII din integrala Shakespeare, din sumarul lui făcând parte și piesa Sir Thomas More, care, pe pagina de titlu a ediției Arden Shakespeare îngrijite de John Jowett apare prezentată ca fiind „de Anthony Munday și Henry Chettle, revizuită de Henry Chettle, Thomas Dekker, Thomas Heywood și William Shakespeare”.

Este vorba de o piesă cenzurată în epoca elisabetană (s-au păstrat, după cum se va vedea, adnotările și ordinele cenzorului Edmund Tilney, maestrul de ceremonii al casei regale), al cărei manuscris (datat cca. 1603-1604) s-a păstrat și a fost publicat pentru prima oară la jumătatea secolului al XIX-lea. Manuscrisul conține și câteva pagini scrise chiar de Shakespeare, care a colaborat la rescrierea a două dintre cele șaptesprezece scene. Acestea sunt convențional denumite „Mâna D” și au apărut pentru prima oară în limba română în anul 2003, ca o addenda la textul altei piese recent atribuite lui Shakespeare, Eduard al III-lea. La data aceea „Mâna D” fusese deja inclusă în ediția Oxford Shakespeare din 1986. Între timp, încă din 2006, editorii Oxford au inclus întreaga piesă în sumarul Operelor complete, așa încât, sincronizându-ne cu practicile editoriale britanice, am tradus-o și noi în echipă, cu gând să oferim publicului român o premieră absolută.

Din echipa alcătuită de Alexandru Călin, Anca Tomuș, Lucia Verona și George Volceanov ar fi trebuit să facă parte și Horia Gârbea, pe care, din păcate, o agendă profesională și culturală prea încărcată l-a ținut departe de Sir Thomas More. În compensație, acesta semnează, alături de Lucia Verona, traducerea celeilalte piese scrise în coautorat, Henric al VIII-lea. În acest număr al revistei, prezentăm Scenele 1 și 5, traduse de Lucia Verona, respectiv George Volceanov, iar în numărul următor vom publica două scene traduse de Alexandru Călin și Anca Tomuș, care, cu acest prilej, își fac debutul de traducători cooptați în acest proiect editorial.  (George Volceanov)

 

                                                                                 *

 „Eliminați în întregime insurecția și cauza acesteia, și începeți cu Sir Thomas More la ședința Lordului Primar, urmată de o relatare despre succesul lui ca Șerif al Londrei în timpul unei revolte împotriva lombarzilor – doar o relatare scurtă, căci, altminteri, vă puneți viețile în pericol.” – Tilney[1]

SCENA 1[2]

Lucia Verona

Traducere de Lucia Verona

Intră dintr-o parte John Lincoln împreună cu George Betts și Țărănoiul Betts. Din cealaltă parte intră Francis de Barde și Doll, o femeie robustă, pe care o trage de braț.

DOLL: Unde ai de gând să mă târăști?

BARDE: Unde vrea mușchii mei. Ești premiul meu și susțin că te-am luat legal, ca pradă.

DOLL: Pe mine? Legal? Cară-te, nenorocitule! Eu sunt femeie cinstită, o biată nevastă de dulgher și, chiar dacă nu sunt frumoasă ca să atrag bărbații, ceea ce am e prea bun ca să i se închine unui străin. Ia mâna când îți spun!

BARDE: Vino fără vorbă cu mine, sau te iau cu forța.

DOLL: Cu forța, moacă de câine? Crezi că ai de-a face cu nevasta aurarului, pe care ai momit-o de la bărbatu-său cu toată aurăria și, când i-ai trimis-o plocon acasă, l-ai făcut, tontu’, să plătească pentru că i-ai găzduit nevasta.

BARDE: Așa voi face și cu bărbatul tău, dacă avut chef la mine.

(Intră Cavaler, cu două turturele, urmat de Williamson dulgherul și de Sherwin.)

DOLL: Uite-l că vine în persoană. Spune-i, dacă ai curaj.

CAVALER (lui Williamson): Nu mă mai urmări. Ți-am mai spus că n-ai să le ai.

WILLIAMSON: Le-am cumpărat chiar eu în Cheapside și am dat bani pe ele.

SHERWIN: Așa e, domnu’, zău, nu sunteți drept cu el, să i le luați și să nici nu-i dați banii înapoi.

CAVALER: Dacă le-a plătit, mie mi-ajunge faptul că le am. Carnea de vită și tocana sunt numai bune pentru asemenea slugi. Ce-i trebuie porumbei unui necioplit de dulgher?

LINCOLN (aparte, către George Betts): Greu mai e când străinii abuzează astfel de răbdarea englezilor și ei nu îndrăznesc să se răzbune pentru nedreptăți.

GEORGE BETTS (aparte, către Lincoln): Lincoln, hai să-i batem până pricep și nu mai comit aceste abuzuri.

LINCOLN (aparte, către George Betts): Nu putem, Betts. Ai răbdare, să auzim ce se întâmplă.

DOLL: Ce-i, bărbate? Cum adică, un străin îți ia mâncarea, iar altul nevasta? Pe Sfânta Fecioară, nu cred că un om din carne, cu sânge-n el, poate suporta așa ceva.

LINCOLN: Nu se mai schimbă treaba asta? Chiar trebuie să îndurăm aceste nedreptăți?

GEORGE BETTS: Hai să intervenim, să ne răzbunăm pentru aceste jigniri.

BARDE: Cine ești tu de vorbești de răzbunare? Domnul ambasador al meu îl va mustra din nou pe primarul vostru dacă nu te pedepsește pentru această îngâmfare nerușinată.

WILLIAMSON: Așa este, Lordul Primar m-a trimis într-o zi la pușcăria Newgate, pentru că, fără să vreau, l-am depășit pe lângă zid pe un străin. Poți face orice. Nevasta aurarului și acum a mea trebuie să fie la dispoziția dumitale.

GEORGE BETTS: Sunteți proști de răbdători amândoi că acceptați una ca asta.

BARDE: Acceptă? Ia să faceți altfel tu sau el, dacă puteți sau dacă îndrăzniți. Îți spun eu, băi, omule, și dacă ar fi nevasta primarului Londrei, dacă ar ajunge o dată în posesia mea, aș păstra-o și dacă el ar îndrăzni să spună ba.

GEORGE BETTS: Îți spun eu, băi, lombardule, vorbele astea te-ar costa capul dacă nu m-ar împiedica datoria și supunerea. Nevasta primarului Londrei? O, Doamne, până aici vom ajunge?

DOLL: Păi cum, Betts, nu-i sunt la fel de dragă bărbatului meu cum îi e Lordului Primar nevastă-sa, (către Williamson) și tu ai să accepți cu atâta nepăsare propria-ți rușine? (Către Barde) Ia-ți labele de pe mine, străin trufaș sau, mă jur pe El, cel care m-a mântuit, că dacă bărbații sunt papă-lapte și nu îndrăznesc să lovească un străin, îi vor bate măr femeile înainte să suporte aceste abuzuri.

BARDE: Madam, îți spun că vei veni cu mine.

DOLL: Nu te atinge de Doll Williamson, că te face una cu pământul. (Către Cavaler) Iar dumneata, domnule, care le-ai da dulgherilor de mâncare numai lături, în timp ce porumbeii cumpărați de ei trebuie să potolească pofta dumitale, dă-i înapoi soțului meu, sau am să chem în ajutor o mulțime de femei, de nu va rămâne din tine niciun centimetru nesfâșiat. Dacă soții noștri trebuie să fie ținuți în frâu de lege și obligați să vă suporte nedreptățile, nevestele lor o să fie un pic pe lângă lege și vă vor snopi.

CAVALER: Hai, de Barde, să mergem, să ne plângem domnului ambasador.

(Ies amândoi.)

DOLL: Da, duceți-vă și trimiteți-ni-l printre noi, o să-l primim și pe el cum se cuvine. Mi-e rușine că englezii, născuți liberi, după ce i-au bătut pe străini în țările lor[3], se lasă în halul ăsta sfidați și insultați la ei acasă.

SHERWIN: Nu lipsa noastră de curaj este de vină, ci stricta supunere pe care o datorăm. Eu sunt aurarul de ale cărui pagube vorbeați; dar cum să redresăm situația mea sau a voastră e o chestiune care ne depășește priceperea.

LINCOLN: Nu-i așa, nu-i așa, bunii mei prieteni. Eu, deși un om neînsemnat, de meserie samsar, pe nume John Lincoln, multă vreme am închis ochii la aceste ticăloșii monumentale cu mare nerăbdare și, așa cum pot depune mărturie acești doi frați, pe nume Betts, le-aș remedia bucuros cu prețul vieții mele.

GEORGE BETTS: Și este foarte îndrăzneț, vă spun io, dacă toate s-ar petrece conform planului.

LINCOLN: Știți că săptămâna viitoare încep predicile spitalicești[4]. Am schițat o petiție cu pagubele noastre și mârlăniile străinilor.

GEORGE BETTS: Vrea să spună că predicatorii o vor prezenta public din amvon.

WILLIAMSON: Of, măcar de-ar face-o! Pe legea mea, asta îi va irita zdravăn pe străini.

DOLL: Da, iar dacă voi, bărbații, nu îndrăzniți s-o faceți, mă jur în fața lui Dumnezeu, o vom face noi, femeile. Cum, să iei o femeie cinstită de lângă soțul ei? Păi, e inadmisibil!

SHERWIN (către Lincoln): Dar cum îi găsim pe predicatorii dispuși să ne susțină?

LINCOLN: Doctorul Standish[5] nu vrea să amestece așa ceva în predicile lui, dar doctorul Beal va face în chestiunea asta tot ce poate face un preot ca s-o schimbe și nu se îndoiește că necazurile noastre vor fi depășite cu succes. Veți observa că în petiție nu e nimic injurios. Iată un exemplar. Vă rog să ascultați.

TOȚI CEILALȚI: Din toată inima. Pentru numele lui Dumnezeu, citește.

Fotografie de Dumitru Ungureanu

Fotografie de Dumitru Ungureanu

LINCOLN (citește): Către voi toți, Luminățiile Voastre, domnii și stăpânii acestui oraș, care dovediți compasiune față de poporul sărman, de vecinii voștri, dar și de marile și insuportabilele lovituri, pierderi și pagube ce duc la sărăcia extremă a tuturor supușilor regelui care locuiesc în oraș și în suburbiile acestuia. Pentru că străinii și veneticii iau pâinea de la gura copiilor fără tată, îi lasă pe meșteșugari fără mijloace de trai, iar pe negustori fără comerț, din care cauză sărăcia a crescut atât de mult încât fiecare deplânge nenorocirea celorlalți; căci meșteșugarii au ajuns cerșetori, iar negustorii nevoiași. De aceea, având în vedere cele menționate mai sus, rezolvarea trebuie să fie adusă de poporul de rând, unit și puternic. Cum toți oamenii suferă din cauza loviturilor și pagubelor, la fel trebuie toți să-și unească puterea și hotărârea pentru a îndrepta lucrurile, și nu să-i suporte pe sus-zișii străini în bogăția lor, iar cei născuți în regat să fie ruinați.

DOLL: Doamne, e excelent; eu zic că e o petiție justă și onorabilă.

SHERWIN: Bun, să presupunem că va fi citită, ce intenții ai în continuare?

GEORGE BETTS: Cum? La naiba, ascultați aici. Fără îndoială că acest lucru ne va aduce o mulțime de prieteni, ale căror nume, notate cu grijă, le vom păstra în secret, iar de Întâi Mai vom merge de dimineață să petrecem, dar le vom face străinilor cel mai rău Întâi Mai din viața lor. Ce spuneți? Semnați sau sunteți niște revoltați slabi de înger?

DOLL: Stai, George Betts, eu vin cu mâna întinsă și cu toată inima. Pe ce am mai sfânt, am să ajung căpitanul vostru și am să fac ceva despre care să se vorbească de-a pururi.

WILLIAMSON: Prieteni, înainte de a ne despărți, să mergem să bem împreună și să jurăm pe viața noastră că păstrăm secretul.

GEORGE BETTS: Un înger a grăit. Haideți, să mergem.

(Ies.)

SCENA 5[6]

Prezentare de George Volceanov

Traducere de George Volceanov

Intră pe o ușă Sir Thomas More și Lordul Primar, iar pe alta Sir John Munday, rănit.

LORDUL PRIMAR: Ce-i, Sir John Munday, ești rănit?

SIR JOHN:    Aș, e-un cucui, my lord. Mai adineauri,

Un grup de ucenici se hârjoneau

Cu bâtele și, când le-am poruncit

Să plece-acasă, unul dintre ei

M-a altoit la mir cu toroipanul

Și-acu’, mă tem, se duc să se-nhăiteze

Cu Lincoln, Sherwin și ceilalți tâlhari[7].

MORE:          Capii rebelilor, cu arma-n mână,

I-au liberat din cele două temnițe

Ale datornicilor pe-osândiți[8];

Cică de-acolo se duc la Saint Martin’s,

Cu gând să bage spaima în sărmanii

Lombarzi. Deci, pentru binele Cetății,

Cred c-ar fi timpul să ieșim în calea

Acestei gloate mânioase, fie

Cu vorba bună, fie cu oștire.

(Intră un mesager.)

LORDUL PRIMAR: Ia zi, ce vești ne-aduci?

MESAGERUL: My lord, rebelii

Au cucerit și închisoarea Newgate

Și-au slobozit o droaie de ocnași –

Și infractori, și criminali temuți,

Care li s-au alăturat pe dată,

Fără-a mai sta pe gânduri.

LORDUL PRIMAR: Ridicați

Pe dată podul și trimiteți trupe

În Cornhill[9] și-n Cheapside. Și, domnilor,

Dacă ne facem treaba fiecare,

În loc de ploaie, vom avea iar soare.

(Iese mesagerul. Intră conții de Shrewsbury și Surrey, Palmer, Cholmley.)

SHREWSBURY: Măria Sa, de-ndată ce-a aflat

De-această rebeliune primejdioasă,

Ne-a și trimis pe mine și lord Surrey,

Sir Thomas Palmer și cu toți ai noștri,

Să ne alăturăm trupelor tale,

Să-i potolim pe răzvrătiții ăștia.

Succes, dar, căci Măria Sa ar plânge

De v-ați vărsa și-un singur strop de sânge.

SURREY:     Am auzit că vor să incendieze

Casele-n care stau lombarzii. Vai,

Nebunul, la putere, zău că știe

Să verse sânge într-o voioșie.

MORE: Milorzi, sunt sigur c-o să-i îmbunăm

Pe răsculați pe cale pașnică.

PALMER: Eu zic să discutăm cu ei. Precis

Că-i domolim. Zic bravo, Master More.

MORE: Sunt oameni simpli. Să vorbim cu ei,

Căci mulți se-agită fără de temei

Și nu știu c-ar putea plăti cu viața;

Nerozi, orbecăie cu toți în ceața

Prostiei. Sunt ca pana unui prost

Ce mâzgălește semne fără rost.

Luați de val, ei nu sunt puși pe rele,

Însă-i așteaptă, -oricum, pedepse grele.

Să-i potolim cu-nțelepciune, dar,

Fără să mai recurgem și la par.

(Ies.)


[1] Cuvintele lui Tilney apar în partea din stânga-sus a primei pagini a manuscrisului pe care s-a păstrat piesa.
[2] Întreaga Scenă 1 este compusă de Anthony Munday și cenzorul Edmund Tilney a cerut suprimarea ei în totalitate. Scenele 2 și 3 sunt scrise tot de Munday.
[3] Aluzie la victoriile repurtate de englezi, mai ales în timpul domniilor lui Eduard al III-lea și Henric al V-lea, în Războiul de o sută de ani purtat contra Franței.
[4] Predici rostite în săptămâna Paștelui în fața bisericii St Mary of the Hospital.
[5] Henry Standish era un călugăr franciscan invitat să predice la Curte o dată pe an.
[6] Întreaga Scenă 5 este scrisă de mâna copistului anonim convențional denumit, în lucrările de specialitate, Mâna C. Este o scenă revizuită de către Henry Chettle, dar unele versuri este posibil să fi fost compuse de Thomas Heywood.
[7] Edmund Tilney a solicitat suprimarea primelor două replici din această scenă.
[8] Este vorba de închisorile din Poultry (extremitatea estică a cartierului Cheapside) și Bread Street.[9] Cornhill, situat la est de Cheapside, era principala piață de grâne a Londrei și prezenta interes strategic, constituind principala sursă de aprovizionare cu alimente.
Share this Post:

Lasă un răspuns