Revista de traduceri literare ˗ 2 ani și 24 de numere

|octombrie 31, 2017|Editorial, Nr. 24, Revista de Traduceri Literare

Primul număr al Revistei de Traduceri Literare a apărut acum 2 ani, pe 19 octombrie 2015. Astfel a devenit realitate un vechi deziderat al colegilor și colegelor Filialei București – Traduceri Literare a Uniunii Scriitorilor din România, și anume de a ne face auzită plenar vocea.

Traducere de Peter Sragher

Traducere de Peter Sragher

Vocea celor care trudesc în liniște, în singurătate, cu osârdie, răbdare, inteligență, și emoțională, adesea confruntându-se cu dificultăți ce li se par insurmontabile și nedrepte, având uneori chiar dorința impulsivă de a da de pământ cu cartea, puși în fața unor dileme profunde, traducători de literatură nevoiți să înțeleagă o întreagă civilizație, ce nu este a lor, obiceiuri străine. Trebuie adesea să pătrundă adesea în arheologia limbii sursă, coborând secole întregi în istorie, și când se confruntă cu aceste adevărate hopuri, nu este vorba numai formulări lingvistice aparte, ci și de tradiții necunoscute lor, e musai să aibă acel simț special al limbii, pentru a simți cum să exprime toate acestea nu numai într-o română familiară, limpede, ci au obligația de a nu trăda spiritul limbii sursă, fără să neaoșizeze textul de dragul unor efecte ieftine, atunci când palierul lingvistinc nu o cere. Ei trebuie nu numai să înțeleagă, ci, mai important, să simtă textul ca o țesătură vie, ca o ființă, să ia parfumul limbii de origine și să-l transporte în limba țintă, chiar dacă alta este sintaxa, chiar dacă topica și sunetul cuvintelor sunt diferite. Iată în fața câtor probleme se găsește traducătorul de literatură, colegele și colegii noștri de breaslă. Și nu numai.

Căci traducerea literaturii este atât de sensibilă, încât, dacă ești cinstit cu tine însuți, uneori chiar îți piere cheful de-a mai traduce cu totul, așa că abandonezi, renunți. Este atât de perfect textul, încât traducerea ce ar mai putea fi?Ca și câ când ai preface o carte într-un film și eșecul ar fi aproape mereu garantat. Astfel că un traducător de literatură în adevărata puterea a cuvântului renunță la traducere cu totul, se neagă pe sine însuși, încântat fiind de frumusețea textului original, de parfumul limbii, de ritmul ei, care, când e vorba de poezie sau proză de vis, dă seamă de o muzică incredibilă și deodată te trezești că reciți textul nu în gâbă, ci cu voce tare, iar bucuria performance-ului inedit, dar absolut necesar – pentru sufletul tău vrăjit de frumusețea țesută din cuvinte așezate atât de potrivit unul după altul – simți cum devine,odata cu recitarea pasională a ta, artă. Așa ajungi în acea lume rarefiată a frumosului fără de întoarcere. Deviii un egoist cititor în profunzime a operei și vrei s-o ții numai și numai pentru tine, ca și când ar fi o femeie de care te-ai îndrăgostit iremediabil, dar iubirea a devenit mai degrabă o posesiune.

Lectura în profunzime, constituie una din marile satisfacții ale intelectualului, totodată și traducător de literatură: degustarea operei în forma originală, gândită, simțită și spusă, în momente de revelație de către autor, un text care prinde viață și te încântă peste măsură ca iubitor al frumosului atât de subtil încât este limpede că imaginația a devenit o realitate aproape palpabilă.

Și atunci, traducătorul de literatură până  în vârful unghiilor, încântat și descântat de opera de artă, nu nu se poate mulțumi doar cu gustul de baric din lemn de stejar al vinului coborât din cuvinte, că să urce nou în parfumul inconfundabil și rubiniu, așa că-i nevoit, nu poate altfel decât să treacă pragul acela al ne-voinței, al ne-putinței induse în sufletul său de perfecțiunea textului, și anume de a refuza traducerea operei, devenite pentru el o estetică pură, și simte deodată chemarea, imboldul, nevoia imperioasă de-a împărtăși altora, iubitori de literatură, dar și artiștilor, frumosul și dragostea descoperite de el în solitudinea purificatoare a lecturii, dar pe deasupra împlinit de toată savoarea recitării.

Și începe traducerea.

Traducătorii de literatură sunt, de fapt, cei care redau, transpun, tălmăcesc, prin munca lor atât de complexă, literatura universală.

Fotografie de Dumitru Ungureanu

Fotografie de Dumitru Ungureanu

Ne bucurăm să repetăm că Revista de Traduceri Literare este unica revistă dedicată traducerilor literare din România.

Și am conceput această revistă tocmai pentru a sublinia chiar această muncă aparte a traducătorilor de literatură, adesea trecută cu vederea de către  criticii literari – care se concentrează aproape exclusiv asupra interpretării, situării în context european sau universal a operei traduse și nu discută în niciun fel calitatea, veleitățile traducerilor de literatură sau obișnuiesc să le expedieze într-o frază banală la sfârșitul unei recenzii, aprecierea fiind nesemnificativă, adesea făcută de formă sau din obligație față de traducătorul pe care-l cunosc.

Și am gândit mai multe rubrici ale revistei, cum ar fi work-in-progress, când se prezintă lucrări pe masa de lucru al traducătorului sau cu puțin timp înainte de apariția lor –, aducând în fața cititorilor fragmente de lucrări în premieră. Dar nu precum orice altă revistă de literatură: înainte de opusul prezentat, se face o discuție despre dificultățile apărute în cadrul traducerii, se citează în original și traducere expresii sau cuvinte care au creat probleme în obținerea unei echivalențe adecvate în limba țintă.

Așa am reușit să aducem cititorii chiar în laboratorul traducătorului literar, mult mai puțin cunoscut sau necunoscut cu totul. Masa de lucru a traducătorului de literatură,  adesea plină de dileme, pe care el ni le revelează, produce satisfacție, prin discuția propusă, atât lingviștilor, cât și celor care doresc să descopere nuanțele cele mai subtile ale limbii române.

Și am conceput și rubrica atelierul traducătorului literar, care prezintă lucrări de acum apărute, analizate din perspectiva traducerii literare. Este și o reluare și readucere în atenție a unor traduceri de calitate ale colegilor noștri de breaslă, atât din filială, cât și de la alte filiala din București și din țară, dar și a unor traducători de literatură, care nu sunt membri ai USR.

Am dorit mereu să aducem și un suflu din artele vizuale acestei revistei, astfel că în aproape fiecare numărul am invitat un sculptor, pictor sau fotograf să scrie despre arta sa, într-un articol separat, dar să ne și ofere câteva opusuri cu care să ilustrăm numărul. De la Gheorghe Iliescu-Călinești (prin amabilitatea fiicei lui, artistia vizuală Cristina Iliescu) și Sasha Meret (SUA), până la Sirje Petersen (Estonia) și Dragoș Cristescu, pentru a aminti doar câțiva. Arta lor nobilă a îmbogățit de fiecare dată paginile virtuale ale publicației noastre.

Meritul pentru ca acest vis, Revista de traduceri literare, devenit realitate să nu înceteze – după scurt timp, după ce entuziasmul s-ar fi epuizat – este în cea mai mare parte a colegiului de redacție, unde sunt coordonator, iar membri sunt Antoaneta Olteanu, Tatiana Segal, Luminița Voina-Răuț și George Volceanov. Trebuie să amintim că și alți colegi din filială, dar și din alte filiale bucureștene și din țară a USR au contribuit la succesul revistei noastre, dar și unii traducători de literatură ce nu fac parte din uniune.

Am inițiat mai multe dezbateri în acești doi ani – în cadrul Colocviilor de Traduceri Literare (în patru ani de zile am organizat nu mai puțin de 32 de ediții, dintre care multe cu participare internațională!, beneficiind și de cu ajutorul unor instituții de cultură din țară, dar și institute culturale străine) – menite să scoată în evidență mai pregnant activitatea traducătorilor breslei noastre și totodată să revigoreze activitatea filialei în cetate, cum ar fi: Statutul traducătorului literar, Retraducerea sau chiar Plagiatul, inclusiv în domeniul traducerii literare. Am abordat în cursul acestor ani și subiecte ample precum Doi titani (Shakespeare și Cervantes) sau H. & J. (Hertha Müller și Jeni Acterian), dar și reportaje și articole ample de la colocvii importante care s-au aplecat asupra traducerii literare, cum ar fi Colocviul de la Lisabona, Colocviul de la Köln, Colocviul de la Moscova, și, în acest număr și numărul următor, FILIT 2017. Aceste teme importante și-au găsit apoi locul în numere speciale în cadrul revistei noastre. Unele dintre acestea, cum ar fi cea a locului pe care-l ocupă traducătorul de literatură în societate a stârnit o dispută care n-a fost tranșată, ca orice dispută între intelectuali, dar a stârnit reacții timp de mai multe numere.

Am organizat – și au fost reflectate pe larg în revistă, cât și în cadrul colocviilor, ateliere de traducere literară la Oradea și București, unde autorii versurilor s-au întâlnit cu traducătorii lor și au conclucrat, pentru ca traducerea să fie nu numai de cea mai bună calitate, ci și pe măsura intenției artistice ale poeților și poetelor.

Am cinstit memoria în numerele revistei memloria unor traducători de marcă, precum Leon Levițchi și Antoaneta Ralian, Radu Niciporuc și Alexandru Calciu, personalități ce au marcat lumea traducerilor, iar pea deasupra au fost oameni hăruiți, devenind modele pentru traducători și intelectuali de marcă din ziua de azi, depășindu-și astfel simplul statut de traducător de literatură și transformându-se în mentori care au influențat viața multora. Unii dintre au fost și lexicografi de o valoare inestimabilă, creându-și, în mod paradoxal, prin munca lor și a unui colectiv, chiar instrumentele de lucru necesare. Cu toate că nu mai sunt, sunt atât de mult printre noi prin ceea ce au fost și au făcut. Și adesea ne este dor de ei.

Am constituit în timp și o importantă arhiva vizuală a filialei noastre – care conține înregistrările aproape a tuturor colocviilor organizate –, dar și o arhiva audio – cu interviuri și materiale despre activitatea noastră, realizate de către redactori ai ”Radio România Actualități” și ”Radio România Cultural”.

Astfel, am încercat și chiar ne-a reușit o împletire între site-ul filialei noastre cu activitățile filialei: Revista de traduceri literare cu Colocviile de Traduceri Literare, dar și cu arhiva video și arhiva audio.

Și ne bucurăm că, dincolo de mediul online, filiala noastră va fi la începutul lunii noiembrie pentru întâia oară, parte în apariția unui volum bilingv de poezie în România. Este vorba de cartea istoricului și poetului grec Haris Vlavianós, η αρχιτεκτονική του πάθους  /  architectura pasiunilor, apărut la editura bucureșteană Rawex Coms, care va apărea sub edgia Filialei București – Traduceri Literare a ”Uniunii Scriitorilor din România”.

Și acesta este abia începutul.

Share this Post:

2 Comments

  1. Inițiativa înființarii și concepția revistei de traduceri literare, precum și activitatea variată, bogată și interesantă a secției traducătorilor literari a USR vi se datorează integral. Vă felicit și vă mulțumesc pentru priceperea și tenacitatea cu care ați izbutit să realizați acest proiect remarcabil.

  2. A traduce inseamna a recrea! A pune povestea nestiuta cititorului in tipar care sa semene cu graiul neamului in a carui limba zidesti forma dintai a acesteia. Altfel totul e ratacire. Instrainare. Limbaj de neintelesuri!

Lasă un răspuns