Kamila Buchalska: „Oferim cele mai bune onorarii pentru traducători“

and |octombrie 31, 2017|FILIT 2017, Interviu, Nr. 24, Revista de Traduceri Literare

  1. Ce înseamnă traducerile pentru editura dumneavoastră? Care e proporția traducerilor printre lucrările pe care le publicați?
Interviu realizat de Antoaneta Olteanu

Interviu realizat de Antoaneta Olteanu

Până în prezent am publicat 66 de cărți, dintre care 5 au fost inițial scrise în limba polonă,  dintre cele cinci una se încadrează în ficțiunea literară și una e interviu literar. Proporția procentuală este destul de transparentă: peste 90% sunt texte traduse. Ideea noastră de la început a fost tocmai aceasta: să prezentăm literatura europeană din sud de Polonia, să aducem cititorului ceea ce este apropiat, dar necunoscut.

  1. De regulă, din ce limbi se traduce la editura dumneavoastră? Aveți cumva în plan și o direcție de dezvoltare către limbi de mai mică circulație? În ce domenii?

Am adoptat o orientare geografică, pentru că asta ne ușurează procesul de decizie, care nu este deloc simplu: este foarte greu să refuzi o carte extraordinară publicată în Austria sau Groenlanda, dar acest criteriu îmi este foarte util, deoarece dilemele mele trebuie să fie în mod automat puțin mai limitate. Dar, vă rog, să nu uitați: nu suntem o editură mare, ci una foarte implicată. Fiindcă am început să publicăm textele traduse din limba slovacă, cehă și neogreacă, aceste limbi domină. Traducerile din aceste limbi sunt cele mai numeroase, iar traducătorii cât mai diverși: colaborăm atât cu traducători experimentați cât și cu debutanți. Se întâmplă că, fiind vorbă de un redactor-șef atât de pretențios și de o politică culturală a unei țări destul de capricioase, cititorii trebuie să aștepte pentru o carte dintr-o anumită serie. Dar principiul este simplu: calitatea, nu cantitatea.

  1. Ați putea să ne indicați o surpriză plăcută pe care v-a făcut-o o carte tradusă?

Nu voi fi originală: fiecare text are șansă să fie oarecum unic. Am întotdeauna sentimentul că sunt privilegiată pentru că știu cele mai multe povești care stau în spatele procesului de editare al fiecărui titlu, cunosc dilemele traducătorilor, ale redactorilor, corecturile, îndoielile graficienilor, toate aceste probleme mari și mici ale caror soluții stau la baza unui exemplar fizic al cărții. Și cred că pentru mine, în calitate de cititor declarat, este probabil unul dintre cele mai mari cadouri, pentru că nu toată lumea știe cum se nasc cărțile lor iubite. Îmi amintesc bine primele discuții acerbe și importante, precum și luarea deciziilor independente, toate aceste bătălii care uneori durează  îndelung. Poate că prima și cea mai mare surpriză pentru mine a fost atitudinea lui Miłosz Waligórski, un traducător deosebit. Îmi amintesc că am fost absolut suprinsă când, la începutul anului 2015, mi-a scris un mesaj care suna mai mult sau mai puțin așa: „Kama, mâine este deadline-ul stabilit de noi pentru finalizarea textului traducerii, așa că îti trimit traducerea atașată”. Subliniez: suntem pe piață din februarie 2013, iar această situație din 2015 m-a surprins în mod total. Îmi place să dau exemplul lui Miłosz drept comportamentul ideal al unui traducător față de editor.

  1. Ați putea să ne indicați o carte tradusă, recent, să spunem, care v-a plăcut?

Este o întrebare foarte dificilă! Dar există o carte care m-a emoționat, probabil pentru că am redactat-o personal, iar lucrul la ea mi-a adus multe nopți nedormite, pentru care sunt extrem de recunoscătoare atât autoarei, cât și traducătorului – ambii au pus mult suflet în această carte. Mă refer la textul scriitoarei Ece Temelkuran, Turcia: nebunie și melancolie, tradusă de Łukasz Buchalski (pe marginea acestui răspuns am să adaug că disputele conjugale cu privire la text sunt o chestiune extrem de dătătoare de inspirație!). Cartea a fost scrisă inițial la comanda unui editor german, iar traducerea poloneză a fost creată pe baza textelor în limba engleză și cea germană, din cauza unor diferențe existente între cele două versiuni. De atunci navighez destul de bine în spațiul turc al internetului: cercetările pentru carte au fost o ocupație atât de istovitoare și laborioasă, iar limba polonă s-a dovedit atât de exigentă, încât soțul meu până ziua de azi povestește anecdote despre minuțiozitatea mea editorială dusă uneori până la absurd. Ceea ce, din păcate, nu mai este deloc amuzant e potrivirea sumbră a conținutului acestei cărți la situația politică actuală din Polonia. Ece Temelkuran a avut curajul să scrie nu doar despre problemele cu care se confruntă  femeile în spațiul public și cel privat, ci și de „marii absenți“ ai mass-media: despre kurzi și armeni. Sunt profund marcată de ceea ce am citit în această carte.

Fotografie de Dumitru Ungureanu

Fotografie de Dumitru Ungureanu

  1. Cum apreciați activitatea traducătorilor?

Având în vedere că anul acesta editura Książkowe Klimaty a fost onorată cu Premiul Asociației Traducătorilor de Literatură, Leul lui Hieronim, destul de bine! Serios vorbind: mi se pare că facem ceea ce trebuie, plus că, începând din anul 2014, prezentăm în cărțile publicate, în mod regulat, biogramele traducătorilor pe lângă  cele ale autorilor. Încercăm să oferim cele mai bune onorarii pentru traducători – nu sunt neapărat cele mai mari din țară, dar sunt cele pe care ne putem permite să plătim. Încercăm totdeauna să obținem fonduri pentru un onorariu echitabil, avem grijă să semnăm contractele care apără în mod egal drepturile traducătorului și cele ale editorului, plătim la timp, iar eu sunt deosebit de indulgentă cu traducătorii care întârzie. În plus, îmi place să ascult, iar traducătorii sunt oameni extrem de interesanți! 😉

  1. Aveți mulți traducători cu care colaborați? Apelați la traducători \profesioniști\ sau încurajați și colaborările cu tinerii traducători?

Colaborarea cu traducători experimentați este un confort și un prestigiu, deci este firesc că ținem la posibilitatea de a lucra cu aceștia. Pe de altă parte, într-adevăr, ne dăm bine seama că, fără experiență (sau cu o experiență în traducere a textelor non-ficțiune, prost scrise, puțin rafinate) nu vom educa o nouă generație de traducători. Nu poți deveni un traducător fără a te cufunda în ape adânci. Riscul este că, fără încrederea în capacitățile debutanților, editorul își dă foc la valiză. Personal îmi place să lucrez cu debutanți și cred că s-a întâmplat doar o singură dată când traducătorul nu și-a făcut treaba cu seriozitate. Cu un redactor bun pus în rolulul unui mentor și suficient timp la dispoziție pentru a efectua traducerea, nu cred că trebuie să ne temem de ceva. Desigur, critici sunt peste tot și se crede că editorul riscă enorm angajând debutanții, dar nu văd cum, mai ales, într-o editură tânără care și ea debutează pe piața de carte, să nu le dăm  șansele debutanților.

  1. Editura are politica de a-și fideliza traducătorii, de a-i face să fie împreună mai multă vreme în punerea în practică a politicii editoriale stabilite?

Politica este una și constă în a juca cu cărțile pe masa, este bazată pe un respect reciproc. Nu-mi pot imagina o situație în care încerc să rețin pe cineva care dorește să traducă o carte pentru un alt editor, iar pe debutanți îi recomand cu mare drag colegilor.

Share this Post:

Lasă un răspuns