Joanna Kornaś-Warwas: „Traducerea este pentru mine o lectură aprofundată“

and |octombrie 31, 2017|FILIT 2017, Interviu, Nr. 24, Revista de Traduceri Literare

1. Cum ați ajuns să traduceți? Traduceți dintr-o singură limbă sau mai multe?

Interviu realizat de Antoaneta Olteanu

Interviu realizat de Antoaneta Olteanu

La actul traducerii am ajuns prin lectură.  Mă consider în primul rând un cititor, iar traducerea este pentru mine o lectură aprofundată. Mi-am ales studii filologice, pentru că voiam să citesc în original scriitorii preferați și eventual să le traduc operele. Fiindcă pe vremea aceea citeam cu pasiune literatura ibero-americană, bineînțeles, voiam să învăț spaniolă. Cred că e un mecanism firesc când vine vorbă de o lectură într-o limbă străină – savurezi mai bine textul dacă ţi-l traduci, şi nu mă gândesc doar la transpunerea textului în limba maternă, ci şi la procesul de interpretare. Un cuvânt poate să aibă o mulţime de înțelesuri, dar abia atunci când eşti nevoit să-i găseşti echivalentul în limba proprie îi conştientizezi sensul cu adevărat. Așadar, pentru mine traducerea unui text e cea mai atentă lectură. Cam ăsta ar fi un răspuns general.  Cât privește întâlnirea mea cu limba română, îmi place să spun că, într-un fel, ea m-a ales pe mine. Atunci când n-am reușit să intru la secția de limba spaniolă, mi s-a propus să studiez alte limbi, din care română era singura limba romanică. Astfel am început să descopăr o altă lume literară și, pas cu pas, să citesc scriitori români, mai întâi în traduceri, apoi în original. Și tot atunci am constatat că în Polonia traducerile din literatura română erau un teren puțin cultivat, iar traducerile din literatură contemporană erau aproape inexistente… O astfel de descoperire nu te poate lăsa indiferent. Dorința mea de a-i traduce pe autorii preferați s-a contopit cu  sentimentul unei misiuni, de a face literatura română din ce în ce mai cunoscută și vizibilă în Polonia. Deocamdată nu mă tentează să traduc dintr-o altă limbă decât română.

2. Pentru dumneavoastră traducerea este un hobby sau o profesie? Se poate trăi numai din traduceri?

Traducerea este pentru mine o pasiune pe care mi-aș dori să fie o profesie reală. Dar, deocamdată, cel puțin în Polonia,  profesia de traducător de literatură scrisă în limbă de circulație mai restrânsă nu permite să-ți câştigi existenţă fără a face alte lucruri. Aceasta situație o consider totuși avantajoasă, exersând profesia care e mai degreabă o pasiune pentru literatură, pentru lectura aprofundată – cum văd eu actul de traducere, decât o profesie propriu-zisă. Îmi pot alege de tradus cărţile care îmi plac în mod deosebit. Presupun ca n-aș putea să-mi permit acest „lux”, dacă aș vrea să trăiesc doar din traduceri literare.

3. Cîte cărți/ pagini traduceți pe an?

Mi-e greu să calculez câte pagini traduc pe an. În ultimii zece ani am publicat în jur de douăsprezece cărți, deci media ar fi o carte pe an.

4. Puteți să ne spuneți, în cîteva cuvinte, care este statutul traducătorului în țara dumneavoastră?

Până nu demult traducătorul era aproape invizibil în Polonia, cu mici excepții ale unor personalități recunoscute în lumea literară, dar necunoscute de cititorul de rând. Criticii literari pomeneau traducător în recenzie abia atunci când ceva scârțâia în text, concluzionînd că traducerea era nereușită. În mai multe cazuri cărțile traduse suna totuși impecabil, ca și cum autorii lor stapâneau perfect limba polonă – un motiv pentru care multora le scăpa numele traducătorului.

Fotografie de Dumitru Ungureanu

Fotografie de Dumitru Ungureanu

Se întâmplă și azi că criticii literari, când scriu o recenzie a unei cărți traduse, uită să menționeze numele traducătorului, dar de câțiva ani există foarte multe demersuri și acțiuni care scot traducătorul din umbră. De pildă, de Ziua Internațională a Traducătorului, care cade pe 30 septembrie se organizează întâlniri  publice cu traducători, s-a creat un Festival de Traducere, “Odnalezione w tłumaczeniu”, la Gdańsk,  există premii pentru traducători, cum ar fi premiul Gdynia pentru cea mai bună traducere, sau premiul Angelus, premiul pentru Poetul European al Libertății, sau Premiul Szymborska, care, atunci când premiul este decernat  unui autor străin, premiază și traducătorul lui. Totuși sunt puțini traducători care pot trăi decent doar din traduceri, și asta e posibil doar în cazul literaturilor mult mai cunoscute, scries în limba engleză, franceză, spaniolă,  germană. Este aproape imposibil pentru traducătorii de literaturi mai puțin cunoscute să-și câștige existența doar din traduceri.

5. Ce probleme pune, pentru traducător, limba-sursă? Intră în contradicție cu limba maternă?

Problemele sunt multiple și diferă de la un text la altul, dar aș menționa două situații relevante.  Ceea ce  poate pune probleme la traducere, în special la poezie, e muzicalitatea limbii române. Motivul pentru care, după mine, Eminescu nu sună a Eminescu în nicio limba străină. Problema e valabilă și în ceea ce privește poezia contemporană. Sunt de părere că uneori traducerea te lasă doar să guști ceea ce poți savura din plin abia citind originalul. Cealaltă problemă e legată de cultureme. E firesc că nu traducem doar texte, ci întregile contexte culturale, și asta poate fi destul de complicat.

6. Puteți să ne indicați o traducere care v-a marcat în mod deosebit?

Fiecare traducere pe care am făcut-o  a lăsat o amprentă asupra mea. Una dintre cele mai importante cărți va rămâne Travesti al lui Mircea Cărtărescu, fiind traducerea mea de debut. A fost o mare responsabilitate să traduc un text de această valoare artistică ca debutant, dar, în acelaşi timp, o fericire să am şansă să traduc unul dintre scriitori preferaţi. Am revenit recent în lumea prozei lui Mircea Cărtărescu traducând Nostalgia. Trebuie să spun că e ceva fermăcător și magic în scrierile autorului, ce mă face să fiu legată de aceasta lume și de anumite imagini. De exemplu, cerul deasupra Bucureștului privit dinspre Ștefan cel Mare mă va duce totdeauna cu gândul la pagini din Orbitor. La fel de importantă și intensă pentru mine este Intâmplări în irealitatea imediată de Max Blecher.

Aș vrea să mnționez și traducerea recentă din Cartea șoaptelor, de Varujan Vosganian. Cred că a fost prima dată când am trăit cartea cu atâtă intensitate. Mi-a adus momente de plăcere, când recream în limba polonă fragmente despre mirosurile copilăriei povestitorului, despre bunicul Garabet care-l învăţa să cunoască cărţile – “O carte bună miroase într-un anume fel. Legată strâns în chingile ei de piele, miroase aproape omeneşte“ –, dar şi momente de chin, când a trebuit să lucrez la capitolele care povestesc cele şapte cercuri ale morţii în drumul spre Deir-ez-zor. Erau săptămâni în care eram deprimată şi nu dormeam bine, visând războiul sau scene din carte. Nu-mi închipuiam că această carte mă va marca atât de puternic. Am trăit aceste pasaje foarte intens și am vrut foarte mult ca cititorii cărții să retrăiască aceleași emoții, să nu rămână indiferenți. Aceasta traducere m-a costat multă energie și am pus mult suflet în ea, așadar, sper că ediţia poloneză miroase omeneşte!

7. Există traduceri pe care nu le-ați iubit, pe care nu ați dorit să le faceți? Sînt traduceri pe care le-ați refuzat?

În portofoliul meu de traducător nu există decât traducerile iubite, cărți de autori preferați pe care am dorit să traduc din tot sufletul și pentru care am căutat editori.

8. La ce lucrați acum?

Lucrez la Vizuina luminată lui Max Blecher și la romanul lui Matei Vișniec Negustor de începuturi de roman.

0. Ce a însemnat pentru dumneavoastră vizita la Iași, la Filit?

FILIT, deși este un festival internațional cu prezența unor autori de renume mondială, pentru mine înseamnă în primul rând o sărbătoare a literaturii române. Un eveniment pe care-l serbez cu prietenii – alți traducători de literatură română.
Share this Post:

Lasă un răspuns