Radosława Janowska Lascar: „O imensă satisfacție de a transpune o identitate culturală în cealaltă”

and |noiembrie 30, 2017|FILIT 2017, Interviu, Nr. 25, Revista de Traduceri Literare

  1. Cum ați ajuns să traduceți? Traduceți dintr-o singură limbă sau mai multe?
Interviu realizat de Antoaneta Olteanu

Interviu realizat de Antoaneta Olteanu

Timp de șase ani (1995-2001) am fost lector de limba polonă la UAIC Iași. Din nevoi practice, didactice, am început să traduc cu studenții mei texte scurte, iar, după un timp, constatând că această ocupație îmi place, m-am apucat mai serios de treabă, traducând mai întâi „anapoda”, adică din limba mea, polona, în limba română. Evident că am avut nevoie de ajutorul unui excelent native speaker, pe care l-am găsit în persoana Corneliei Fiscutean din Iași. Revenind în Polonia, după ce mi-am câștigat o poziție în domeniul traducerilor tehnice, administrative și de toate felurile, m-am apucat și de traduceri literare din română în polonă….. Mi se întâmplă să traduc texte ușoare din engleză în română, însă perechea mea de bază este și va rămâne română-polonă.

  1. Pentru dumneavoastră traducerea este un hobby sau o profesie? Se poate trăi numai din traduceri?

Și una, și alta. Adică trăiesc din traduceri neliterare, iar traduceri literare sunt un fel de hobby care, în afară de mici profituri destul de rare, aduc în primul rând o imensă satisfacție de a transpune o identitate culturală în cealaltă.

  1. Cîte cărți/ pagini traduceți pe an?

Dacă ne referim la cărți, sunt cam două pe an, cel puțin până acum. Iar dacă ne referim la pagini traduse neliterare, sunt mii.

  1. Puteți să ne spuneți, în cîteva cuvinte, care este statutul traducătorului în țara dumneavoastră?

Traducătorul de literatură este, în continuare, în căutarea identității sale, ca să mă exprim așa, mai literar. Se pare că nu este apreciat așa cum merită. Nu spun neapărat de propria persoană, deoarece nu mă pot plânge absolut deloc de editorul meu (care, în viața personală, este sora mea), însă mai vorbesc cu colegi de breaslă și știu că situația lor nu este întotdeauna una roz.

  1. Ce probleme pune, pentru traducător, limba-sursă? Intră în contradicție cu limba maternă?

Nu este neapărat vorba de o contradicție, ci mai degrabă putem spune că intră într-o competiție, dar una plăcută pentru traducător. Problema cea mai importantă pentru mine este ca textul în limba-țintă să sune bine și să fie perceput ca unul scris în acea limba-țintă, nu ca unul tradus. Când se întâmplă să fie așa, este cea mai mare satisfacție pentru un traducător.

Peisaj de toamnă în lande © foto Ludmila Shumilova

Peisaj de toamnă în lande © foto Ludmila Shumilova

  1. Puteți să ne indicați o traducere care v-a marcat în mod deosebit?

Pentru totdeauna prima mea carte, Matei Brunul de L.D. Teodorovici, va rămâne cea care m-a format, m-a consacrat. Cu ea am trecut printr-un soi de botez al traducătorului. Și îi rămân recunoscătoare lui Lucian pentru acestă carte, deosebit de grea pentru tălmăcit, dar totodată deosebit de frumoasă.

  1. Există traduceri pe care nu le-ați iubit, pe care nu ați dorit să le faceți? Sînt traduceri pe care le-ați refuzat?

Sigur că da. Sau, cel puțin, așa s-a întâmplat la începutul  cărții. Cu timpul, chiar dacă nu am fost foarte entuziasmată la început, m-am obișnuit și a început să-mi placă. Referitor la refuz, mi s-a întâmplat o singură data, nu vreau să dau numele, dar textul propus de o editură (alta decât cea a surorii mele) a fost atât de slab, încât din start l-am refuzat.

  1. La ce lucrați acum?

Momentan am o luat pauză sau, mai bine zis, aștept să-mi vină textul de la redacție și după aceea fac și eu revizia mea, adică ultima corectură a textului. Este vorba de Celelalte povești de dragoste ale lui L.D. Teodorovici

  1. Ce a însemnat pentru dumneavoastră vizita la Iași, la Filit?

Iași, în afara valențelor personale (de aici provine soțul meu, aici au crescut copiii mei, aici locuiesc socrii mei) va rîmâne pentru totdeauna orașul unde am devenit profesor și traducător, deci are un loc aparte în viața mea. În Iași am o grămadă de prieteni, iar acest lucru îl simt în fiecare an când revin aici. În plus, FILIT este o ocazie nemaipomenită de a întâlni oameni entuziaști, onești, demni, care cu mândrie reprezintă cultura și literatura română, fiind și un prilej de a-i întâlni pe colegii mei traducători din toate colțurile lumii și de a sta de vorbă cu autori români de valoare.

Share this Post:

Lasă un răspuns