George Volceanov: „Traducerea literară este hobby-ul care m-a ținut în viață”

and |noiembrie 30, 2017|FILIT 2017, Interviu, Nr. 25, Revista de Traduceri Literare

  1. Cum ați ajuns să traduceți? Traduceți dintr-o singură limbă sau mai multe?
Interviu realizat de Antoaneta Olteanu

Interviu realizat de Antoaneta Olteanu

GV: Am ajuns traducător literar prin jocul întâmplării (sau forța împrejurărilor?).  În anii de facultate mă pregătisem asiduu pentru cariera de critic literar. Am și câștigat un premiu la un concurs național de publicistică și creație literară studențească, la secțiunea de critică. Credeam că lumea e a mea, însă, după ce am văzut că propunerile mele de colaborare la două-trei reviste literare au luat calea coșului de gunoi, am hotărât să mă dedic traducerii literare, mai ales că trecusem prin școala lui Leon Levițchi și mă consideram bine pregătit și la acest capitol. Profesorul Ștefan Stoenescu m-a îndrumat spre Editura Kriterion, unde Gabriel Gafița era, la vremea aceea, redactor de carte. Am dat o probă de traducere și am devenit traducător de literatură maghiară. Ulterior, Leon Levițchi mi-a îndrumat și primii pași spre traducerea de  versuri și teatru în versuri din limba engleză.

  1. Pentru dumneavoastră traducerea este un hobby sau o profesie? Se poate trăi numai din traduceri?

GV: Hobby-ul care m-a ținut în viață și, de bună seamă, o profesiune… profesiunea de credință. Petre Solomon a reușit, în chip miraculos, să se întrețină exclusiv din traduceri. Nu știu cum! Dacă aș trăi în Germania, Olanda sau Spania și aș fi plătit după standardele din aceste țări civilízate, m-aș descurca foarte bine trăind exclusiv din traduceri, cu o producție medie de 4 pagini pe zi.

  1. Cîte cărți / pagini traduceți pe an?

GV: La altă vârstă traduceam două-trei titluri pe ani. Au fost și ani când, în loc de traduceri, pregăteam câte un dicționar. Lexicografía este mai cronofagă și mai istovitoare decât exercițiul traducerii. În ultimii ani, odată cu înaintarea în vârstă, dedicându-mă unor proiecte mai ample (ediția Shakespeare, seria de teatru maghiar contemporan, seminarii de traduceri literare, ateliere etc.) am simțit tot mai mult nevoia lucrului în echipă. Am încercat să cooptez în aceste echipe colegi valoroși; în același timp, mă străduiesc să formez și, mai ales, să sprijin traducători tineri, care să ducă mai departe activitatea traducătorilor consacrați de azi. De când cu munca în echipă, cu răspunderile de coordonator și co-traducător, am ajuns și la câte patru-cinci  volume pe an.

  1. Puteți să ne spuneți, în cîteva cuvinte, care este statutul traducătorului în România?

GV: Statutul traducătorului din țara noastră, după cum reiese din numeroase tipuri de contract pe care le-am semnat la viața mea: un prestator de servicii – mai prost sau mai bine plătit. Cel mai adesea – execrabil. Așadar, traducătorul, în societatea românească, este tratat ca o persoană insignifiantă, căreia nu i se recunosc meritele altminteri deloc neglijabile în configurarea culturii naționale.

  1. Ce probleme pune, pentru traducător, limba-sursă? Intră în contradicție cu limba maternă?

GV: Probleme de nivel denotativ; probleme de ordin cultural-istoric. Această întrebare ar necesita o dezbatere aparte…

Satul Huelgoat © foto Ludmila Shumilova

Satul Huelgoat © foto Ludmila Shumilova

  1. Puteți să ne dați o traducere care v-a marcat în mod deosebit?

GV: Tetralogia Rabbit a lui John Updike: o nucă greu de spart, cu un anti-erou care, până la urmă, sfârșește răpus de infarct. În anii în care am lucrat la aceste texte extrem de dificile, am ajuns la crize de ischemie și angină pectorală, internări la cardiologie și investigații complexe. După terminarea traducerii (care s-a întins pe vreo trei ani), ca prin minune, toate simptomele au dispărut; nu mai sunt un cardiac, urmez doar un tratament minimal, placebo, preventiv…

  1. Există traduceri pe care nu le-ați iubit, pe care nu ați dorit să le faceți? Sînt traduceri pe care le-ați refuzat?

GV: Am refuzat două titluri pe care am simțit că nu le-aș putea traduce la un nivel mulțumitor: romanul Omensetter’s Luck de William H. Gass și romanele lui William S. Burroughs Naked Lunch și Junky. Nu pot decât să-i felicit pe Gabriela Sârbu, Sorin Gherguț și Dan Croitoru, care s-au străduit să traducă intraductibilul în limba română. Jos pălăria! Am avut și o reziliere de contract, la cererea mea, la un roman de Charles Bukowski, din motive de ordin financiar, pentru nerespectarea clauzelor contractuale de către Editura Nemira. A fost un text pe care mi-ar fi plăcut să-l traduc, însă doar în condițiile unei colaborări normale, fără să mă simt victima unei inginerii financiare.

  1. La ce lucrați acum?

GV: În aceste zile editez, pregătesc pentru tipar Volumul XIII al Operelor lui Shakespeare, cu traduceri de Anca Tomuș și Alexandru Călin (Romeo și Julieta), Lucia Verona (Totu-i bine când se termină cu bine), Horia Gârbea și subsemnatul (Coriolanus). În decembrie voi începe lucrul la două texte la care țin foarte mult, Pericle și Regele Lear. La Lear, vom avea, în premieră națională, traducerea celor două versiuni distincte – a ediței in-cuarto (1608) și a celei in-folio (1623). Sună incredibil, dar, până astăzi, în limba română, s-a tradus doar textul-hibrid (conflated version) inventat de editorii englezi ai secolului al XVIII-lea. Aceeași situație a existat și în cazul lui Hamlet până în 2010, când am publicat traducerea celor trei versiuni distincte, așa cum au fost scrise de Shakespeare.

  1. Ce a însemnat pentru dumneavoastră vizita la Iași, la Filit?

GV: O gură de oxigen, ca orice eveniment cultural sau științific care îmi permite întâlnirea cu colegi de breaslă, fie că-i vorba de-o conferință Shakespeare sau un festival cu participarea unor scriitori și traducători importanți. Au loc schimburi utile de idei – mereu putem învăța câte ceva din asemenea experiențe.

Share this Post:

1 Comment

  1. Cum sa nu rezonez cu suferintele confratelui meu? Iaca, truda dragostei nu e zadarnica!

Lasă un răspuns